Deși a fost o vreme în care fostul soț a evitat-o, ba chiar a și refuzat să meargă împreună în Egipt, de ziua ei, iată că lucrurile s-au schimbat pentru Oana Roman în ultimul timp.
Weekend-ul trecut a fost a doua oară când Oana Roman și Marius Elisei au petrecut împreună o mini-vacanță de dragul fiicei lor, Isabela.
În plus, Marius a surprins-o total pe Oana: el a fost cel care a plătit la Poiana Brașov cazarea în hotelul de lux. Unde au stat într-un apartament comun, cu două paturi pentru toți trei.
”A fost foarte frumos. Am prins vreme foarte frumoasă. Am stat într-un hotel în care eu chiar îmi doream să merg. Nu știu dacă Marius a știut sau a fost coincidență, dar acolo a ales el să mergem.
Oricum nu mi-a spus, am aflat când am ajuns acolo. Am auzit și eu că e destul de scump, dar el a plătit camera ”, a spus Oana Roman, la “Xtra Night Show”.
CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei
Fostul soț îi trimite flori
Mai mult, Oana a dezvăluit și faptul că are senzația că Marius Elisei încearcă să țină cât mai aproape de ea, și îi face chiar curte, așa, ca la început.
“Marius e galant, e romantic. Mă curtează. Îmi cumpără flori. Mi se pare că se poartă fix ca acum 8 ani, când ne-am cunoscut. Pe 15 iunie am fi împlinit 7 ani de la căsătoria la biserică.
Pentru Isa e foarte bun lucrul ăsta. Ea a fost foarte fericită că ne-a avut pe amândoi. Ne-am văzut un pic mai des în ultima perioadă, mai ales că lucrăm și pentru site-ul cu haine din nou.
Sunt încă în faza în care cumpănesc foarte bine lucrurile. Nu știu ce să zic. Deocamdată, vedem. El pare într-o fază vizibil îmbunătățită. De o săptămână încoace pare că lucrurile s-au mai schimbat, dar eu vreau să cumpănesc foarte bine”, a mărturisit vedeta.